22 martie 2017

.

Viața ne dă povețe, unora mai devreme, altora mai târziu, iar celor ca mine- mai mereu.
Viața-și are filmul ei, indiferent de câte povești cu prințese ai citit tu. Ea îți poate da șuturi în fund, palme peste față și chiar îți poate arunca săbii în spate râzând în hohote când acestea ajung la destinație. Și cum se spune- pentru că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
Eu am încetat să cred în povești demult, am încetat să cred în oameni curați și sinceri. Și azi, chiar am râs eu în hohote când trei pisici negre mi-au trecut calea.
Azi nu-mi mai pare nimic complicat, azi vreau să respir liniștită și calm. Iar regizorilor sau scenografilor vieții mele nu vreau decât să le mulțumesc că mi le dau pe toate, acum. A, nu, astea cu siguranță nu-s toate, din cele pregătite pentru mine :D. Am tot avut ocazii, precum marea... după orice furtună tumultoasă în urma căreia rămâneau răniți, dispăruți să vină o mică perioadă de liniște și iar furtună nebună.
Nu în zadar, o iubesc și mi-e atât de dor de ea, de marea albastră cu valurile ei zgomotoase. Până la urmă viața mea-i o furtună continuuă, dacă nu în exerior, în interior... la sigur.
Am obosit să ofer explicații, am obosit să mă întrebați brașoave.
Nu vă mai spun decât că...am să calc și peste cadavre, dacă asta-mi va aduce satisfacție.

2 februarie 2017

Vouă, da vouă, bărbaților cu verighete pe degete, ce vă lipsește de fapt?
Voi, cei trecuți de 30, eleganți și sobri.
Voi, cei cu inelele sclipitoare, cel mai probabil purtate de puțină vreme, la ce bun cochetați cu privirile cu fetele de la masa vecină?
Povestiți despre aventurile copilului pe care-l aveți acasă, nu vă sfiiți, vorbiți în voce tare, dar când decideți să plecați vă-ntoarceți să ne mai priviți, o dată, de două sau chiar de mai multe ori, așa nestingherit. Serios? Și asta...la ce bun?

Unde ne-ndreptăm? Sau unde ne dorim de fapt să ajungem?


26 ianuarie 2017

Sunt două și se bat cap în cap, sunt total diferite, se urăsc reciproc și nu există între ele cale de mijloc.
Da, sunt cele două părți ale mele care m-au zăpăcit, uneori se rânduiesc, alteori îmi vorbesc în cap ambele. Eu mi-aș dori să ia o decizie, sa o ia ele pentru mine.
Dar, nu.
Să încep cu prima pe care am auzit-o. Fata nebună, încrezută în ea, puternică. Scorpia.
Ea nu plânge și nu regretă nimic din ceea ce i s-a întâmplat sau i se întâmplă. Ea se răzbună, ea țipă, ea râde, chicotește, și da ea îl înnebunește.

Ea mă face să nu mă recunosc, ea procedează ca un pacient fugit de la psihiatrie.
Se ține tare și se ține bine. Prețuiește clipa și savurează momentul.
Pe ea să n-o superi, ca te dărâmă...și moral și cum vrei tu. Ba nu, ea nu face cum vrei tu, pentru că ea face doar ce vrea ea.Nu uită și nu iartă. Să nu-ndrăznești să o critici, ei mai că nimic nu-i place. Pe ea se iubește, uneori se supraapreciază.

Directă și cu o minte ascuțită, deține controlul, domină.
Îți e fie cea mai bună prietenă sau cel mai de temut dușman.
Fără multă vorbă- o nebună.

A doua, care mai bine dormea undeva ca Frumoasa Adormită.
Ea e naivă, ea încă crede-n povești. Pleacă capul. Meditează, dar rareori analizează.

Pe ea o urăsc și eu. Dar dacă n-ar fi existat ea, rivala ei și puțin alcool, eu n-aș fi aflat cum pot fi uneori.
Din 100%, i-aș oferi vreo 10% așa pentru ca rezultatul să impresioneze.
De obicei era 50 la 50.
Dacă prima m-a dominat de atâtea ori, a doua încă nu a prins la curaj.
Ea iubește, ea își amintește. Ar prefera să pună virgula acolo unde prima pune punctul.
E atât de gingașă, încât îi lipsesc doar aripile pentru a fi un înger.
Eu nu o înțeleg, dacă aș fi lăsat-o, iar fi sărit în brațe și ar asta acolo o eternitate, indiferent de circumstanțe sau întâmplări.

Pe când ele-s două, eu rămân a fi doar una.
Recunosc, dacă le amețesc e o nebunie totală, nu se mai bat, doar se privesc chiorâș uneori.


14 ianuarie 2017

Când îți aduni puterile, te concentrezi pe lucruri mărunte pentru a uita oarecum de cele complicate, începi să citești cărți despre psihanaliză, ai pe alocuri impresia că ai depășit demult faza noțiunii de "pacient complicat", dar te liniștești parcă, ... BAH și iar întorsătură de situație, după ce nu vorbiți de câteva zile, îl blochezi pe toate rețelele de socializare, până și numărul de telefon il adaugi în lista neagră, te trezești la ora 4.43 dimineața telefonându-ți cineva cu număr ascuns, alegi să-l deconectezi din prea mult tupeu.
După câteva minute auzi soneria care țipă întruna, nu deschizi din principiu sau din mândrie, sună mai bine de o oră. Ca să auzi cum ridică vecinul și îi deschide, ajunge sus și bate încetișor la ușă și nu zice mai mult decât- te rog, permite-mi să dorm cu tine.
Fir-ar.



Îmi tot sună-n urechi motto-ul vieții "Ceea ce nu ne omoară ne face mai puterinci", doar că acum îl pun în prim-plan pe asta "Dumnezeu nu îți va da niciodată mai mult decât poți duce".

Așa că...dacă viața îți dă lămâi, fii tu șmecher și cere-i și o tequila.