16 august 2013

El era altfel...

 De fiecare dată când deschid o carte, o deschid cu speranţa că am să mă regăsesc total în ea.Se întâmplă rar să dau peste o carte bună, pe care o voi citi pe nerăsuflate , dar..."cine caută-găseşte" .
 "Invitaţie la vals" de Mihail Drumeş e ceea ce am căutat atâta timp,e cartea care a reuşit să mă frapeze din primele rânduri.M-am regăsit în firea protagonistului , chiar de încă nu am citit întreaga carte, eu mi-am revăzut trecutul prin cineva ,retrăind momentele cuiva ca şi când ar fi fost ale mele.O fac astfel cu fiecare carte care-mi place...şi sunt mândră că n-am lăsat timpul să-mi construiască destinul,din contra mi l-am creat singură.
Daca e să-mi aduc aminte,cine eram acum 3 ani de zile...sincer? Îmi e ruşine.
M-am lăsat pradă întâmplărilor,fără să am vre-un scop,o dorinţă...le făceam pe toate aşa,de la sine.Ieşeam cu tipi care îmi displăceau la maxim,dar falsitatea care mocnea în mine,mă ajuta să râd sarcasnic la orice glumă proastă de-a lor.Şi într-o măsură mă aranja felul ăsta de-a fi.Rebelă,fiţoasă...dar,până la urmă cui ii păsa,daca aşa fiind,eu reuşeam să uimesc,să cuceresc,chiar...poate.Am cunoscut oameni diferiţi,cu caractere şi firi absolut diferite.Şi asta nu m-a încurcat să-mi petrec seri la rând cu ei,să râd şi să mă prefac a fi fericită.Iar când sufletul nu mai putea suporta prostia din mine,mă înnecam în alcool.S-a întâmplat o singură dată,dar...a fost suficient,pentru a-mi fi din nou RUŞINE.
Prea multă ruşine...pentru a continua şi prea multă oboseală pentru a mai rămâne în joc.

Toate astea până la un timp,până a apărut EL în viaţa mea,care mi-a deschis ochii la realitate şi m-a învăţat să trăiesc, care mi-a arătat că am pentru ce să trăiesc.
Dar El, nu era ca oricare, el...era plămădit dintr-un alt tip de aluat. Şi asta,era complicat.Î
ntotdeauna ceea ce nu ne aparţine pare mai stralucitor.
Abia când l-am cunoscut pe el,mi-am dat bine seama, că nu cucerisem pe nimeni.Ei mă cucereau pe mine.Nu intram niciodată în vorbă înainte de a observa un zâmbet,o privire,un gest.Totul se petrecea fără luptă,fără nimic.Dar El... El era altfel.
Nu mi-a aruncat nici o privire,i-am aruncat-o eu,nu începea o discuţie până să intervin eu.
Şi asta m-a făcut să-l vreau al meu,cu voia ori fără voia lui.
Îmi trebuia răbdare şi perseverenţă.Nu se poate să nu învingă cineva cu aceste arme.
Cu el,nu ştiam niciodată cum să mă port,pentru că era întotdeauna altfel.
Arma lui supremă- superioritatea şi indiferenţa,uneori aveam impresia că şi-o stâncă întruchipează mai multe simţiri,decât El.
M-am înjosit,am plâns şi am ţipat încât eram în stare să-mi rup şi carnea de pe mine,pentru a-l cuceri,dar...orice nu făceam el nu se schimba,rămânea la fel de fals şi indiferent cu mine.
Abia atunci am realizat că numai prin muncă şi stăruinţă poţi cuceri Marea Iubire.
Ştiu că fericirea nu se cerşeşte ,ci se primeşte în dar...eu însă,am cerşit-o în cel mai murdar mod posibil.Dar astăzi mă pot bucura de 3 Ani-3 luni şi 8 zile fericite.
Astăzi nu pot să-mi doresc altceva..decât să-i revăd ochii zilnic,sunt prea frumoşi pentru a-i lăsa nepriviţi.

Îţi mai aduci aminte cum erai şi ce eşti acum? Eu...da.
Oricât de neechilibrat erai,ai reuşit să mă farmeci,iar eu ca o copilă ascultătoare, am acceptat să mă clatin pe valurile vieţii , alături de tine , în barca care pluteşte sper infinit.  


Am acceptat să fiu călcată în picioare,omorâtă de vie,sugrumată de-o amintire...şi toate astea,doar pentru a fi cu tine. 


Un comentariu:

Suflet de curva spunea...

Ultima fraza, denota cat de naivi suntem uneori.

Trimiteți un comentariu