9 iulie 2014

Putem deveni puternici.

 Acum de ceva timp simt o schimbare vizibilă în relația noastră.Pentru că am împlinit 4Ani, 2Luni și o Zi,am decis să fac o retrospectivă.Vreau să analizez lucrurile așa cum sunt,să le aranjez pe toate la locul lor pentru a nu mai ajunge la haosul care a existat până acum.După toate câte am trăit și am retrăit,am învățat multe,dar în primul rând am învățat să fiu puternică. 
 Și chiar de nu am strigat cu sonoritate despre schimbarea care s-a năvălit asupra mea, afirm mândră că o femeie adevărată e cea care poate depăși orice obstacol,eșec sau dezamăgire din viața ei. Nu am apreciat niciodată oamenii slabi,oamenii de nimic, jigodiile și trădătorii.I-am disprețuit și am s-o fac în continuare,cu toate că doar datorită lor am înțeles cât sunt de victorioasă.Ei m-au convins că trebuie să lupt pentru ceea ce e al meu și tot datorită jegoșilor ce au încercat să-mi fure ce am eu mai frumos, merg de acum în colo prin viață cu motto-ul "Ceea ce nu ne omoară,ne face mai puternici ".Nu vreau să acuz pe nimeni,pentru că fiecare poartă o parte din vină.Nu vreau să mă limitez la ideea de ''Te-a mințit, înseamnă că nu te iubește''. Până la urmă daca nu vrea să fie al meu,poate pleca oricând vrea el. Nu suntem într-o colivie,oricine are libera alegere să deschidă zăvorul.Daca o să vrea să plece,o să plece.Eu îl iubesc și am so fac atâta timp cât voi dăinui pe acest pământ.De aceea,nu mi-e frică ,nu cred că pot retrăi ceva mai rău decât am trăit.Nu poți impune pe cineva să te iubească.Dacă o să vrea să te mintă,să te facă să suferi o va face fără să-i ceri asta.Și chiar de poate n-am să înțeleg niciodată,de ce mi-a pricinuit atâta rău, am riscat să-l cred în continuare,pentru că mocnește ceva în mine ori de câte ori îl văd.
 Dacă aș fi bărbat,n-aș minți femeia căreia îi spun că o iubesc.Nu m-aș lăsa dus de val de cruazierele temporale.
 Dacă aș fi bărbat,aș iubi o femeie deșteaptă , cea care o să-și păstreze delicatețea și feminătatea, cea care o să dea dovadă de educație și respect ,cea care o să continue să mă iubească  după ce am apărut în fața ei drept ulimul prost din lume.
 Aș aprecia-o pentru ceea ce este ,pentru felul cum zâmbește,pentru felul cum își aranjează părul, nu m-aș complica mai mult de atât pentru că dincolo de lucrurile întortocheate,simplitatea e mai presus de orice.
 De aceea , bine ar fi să nu ne complicăm viețile.Și pentru că am învățat să văd lucrurile altfel consider că nu putem deveni geniali peste noapte ,însă putem ridica zilnic câte o treaptă spre succes.


"Dacă există iubire, nimic nu poate despărţi doi oameni. " Mihaela Rădulescu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu