25 aprilie 2015

Zilnic avem în preajma noastră oameni, sute și mii de suflele, necunoscuți care-și ascund după zâmbetul ștrengar sau după privirea luminoasă-speranțe, fiecare ducând în spate o povară, un vis neâmplinit.Iar dacă am putea citi gândurile celorlalți...ne-am îneca în ele nestingheriți, cu siguranță.Pentru că fiecare e o poveste, ne-am născut și o să pieim în iluzii, nu pentru că așa ne dorim ci pentru că realitatea ne mustră continuu, ne obligă chiar să ne protejăm identitatea după măști false și ieftine. Încetăm să trăim în clipa în clipa în care nu mai iubim, în clipa în care nu mai sperăm. 
Eu prefer să-mi badajez sufletul, decât să-l expun toxinelor.Am învățat să nu mă mai plâng,să nu mă mai vaiet. Am învățat să păstrez totul pentru mine... ce simt, ce visez.Mă bucur că pot convinge din priviri și enerva prin 2 vorbe. Mă bucur că-i cunosc punctele sensibile.Și da, le-am cunoscut abia atunci cînd mi-a lăsat sufletu-n stradă sângerând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu