18 iulie 2015

Încep prin a-mi dezgheța gândurile de stereotipuri, idealuri și banalități. Ne-am tot obișnuit să ne imaginăm vieți cu scenarii perfecte și parteneri aidoma celor din serialele ieftine. Nu ne ajunge curaj să recunoaștem măcar pentru o clipă că nu suntem noi cei care putem stăpâni timpul, cei care ne putem organiza destinele așa cum ni le dorim. Ajungem a fi dependenți de priviri sau cochetări ștrengare, ajungem să ne mințim cugetele, pentru că ceea ce trăim, nu-i de fapt nici un gram din fericirea pe care o merităm. Lipim de noi oameni, le inundăm intimitatea fără să-i întrebăm dacă-și doresc sau nu asta, avem impresia că-i putem ține legați de noi cu o funie imaginară... o viață.
Păcat însă, că pe cât de imaginară e funia cu care ai impresia că poți să-ți legi bărbatul visurilor  de tine, pe atât de imaginare sunt și aspirațiile tale de viitor. E timpul să nu mai cerem socoteli din nimicuri, n-avem nici un drept să tot cerem socoteli unor străini. 
Cel care o sa-ți aparțină...va rămâne fără să-l rogi, te va iubi...fără să-i ceri. Iar dacă o să vrea să te înșele o va face și cu poza voastră pe noptieră, fără pic de jenă. Iar dacă o să-și dorească vei deveni mama copiilor lui, fără să-l rogi. 
Ne-am obișnuit să cerșim promisiuni, te iubesc-uri și scuze. Femeie, n-ai cum să-nțelegi ce se află în creierul unui mascul. Pentru că da, ei fac sex cu creier de bărbat- pervers, lasciv,feroce... dar iubesc cu unul de copil dornici de a da și de a primi afecțiune. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu