14 mai 2016

.

Timpul trece, inevitabil, responsabil, subit, însă nu șterge trecutul, nu, nu are această obțiune.
Când lucrurile se schimbă, când anii trec... și trecut-au aproape 2, când nu ai ocazii să întâlnești oameni din trecut... viața revine la normalitate, prinde culoare.

Uneori ai impresia că ai uitat de oamenii care ți-au invadat trecutul, ai impresia că le-ai acordat timp și rost prea mult. 
Până-n clipa în care vi se intersectează privirile, până în clipa în care ura din tine mocnește aidoma unui vulcan activ, și da, cu siguranță nu e cazul să-mi fie încredințată vreo armă.
La cât de calmă și dulce sunt uneori, pe atât de explozivă și colerică sunt alteori.

Să-ți uiți trecutul? Să-ți uiți dușmanii? Să uiți javrele care au îndrăznit să întreacă măsura?
Ba nu, aparențele-nșeală și înșeală amarnic.
Cel puțin eu, nu uit. Cel puțin eu, am aceiași stare și după 2 ani.
Relația pe care am zidit-o, n-o să reușească s-o demoleze nici kilogramele voastre în plus. 

Relația pe care a-ți vrut s-o distrugeți, o să vă îngroape de fapt, pe voi.
Sunt arogantă și mândră, știu să apreciez oamenii buni de lângă mine, știu să dau importanță momentelor din viața mea.

Sper doar să nu mă deochiați. În rest să nu sperați să clipesc vreodată în fața voastră, să nu sperați să las privirea-n jos.
Eu știu, că nu v-a trecut de fapt nici vouă, că de altfel, nu m-ați fi privit așa "frumos".



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu