21 august 2016

Nemaipomenita mea reîntâlnire cu ea, pictată-n albastru azuriu, valurile căreia mi-au atins lasciv, iar alteori violent corpul. Pe cât de liniștită, pe atât de nebună.
 Marea, nemărginita și-nfinita-mare.
Irosim zile-n viața asta grăbită pe nimicuri și uităm ades să ne-alinăm sufletele. Cu siguranță o parte din inima mea va rămâne mereu acolo, pe nisipul fierbinte. Acolo unde apusul e la el acasă, acolo unde am înțeles că cea mai frumoasă compatibilitate e între pescăruși și mare, i-am adorat dintotdeauna, acum însă i-am simțit desprinși din mine, dansând frenetic deasupra valurilor amețite. 
Răsfățați-vă privirile, eu n-aș obosi nicicând să o tot privesc, e ceva mai mult decât liniște, e ceva mai profund decât zbucium.
Contează mult și vârsta pe care o aveți când ajungeți să vă-ntâlniți, contează amalgamul de vise și necazuri, pe unele le vom lăsa pradă adâncurilor, pe altele le vom păstra pentru a le îmbunătăți sau pentru a le lăsa în mare...la anul. 



Promit să nu te mai las atâta timp singură, promit să mă întorc curând. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu