7 octombrie 2016

.Și de la capăt.

Devii  un pâmânt răvășit de secetă, devii pustiu, devii...o clepsidră în nisipul căreia te pierzi singur pe tine. Când nu mai ai sentimente nici pentru mila de sine, când nu mai ai nimic, pentru că ai dat tot- unui străin. 
Cânt promisiunile se adeveresc a fi frumoase minciuni, când vorbele ajung a fi false reproșuri. 
Când realizezi că cea de-a doua șansă este a infinita șansă, naivitatea câștigă și ajungi să calci iar și iar pe aceleași greble. Pentru că...nu, oamenii nu se schimbă.
 Cine te-a mințit o dată, nu va înceta să te mintă. Iar
 cea de-a doua șansă ajunge a fi cea mai proastă obțiune inventată de omenire.  
Și da, cum ai zis și tu... am ajuns să ne dăm bucățile din noi... înapoi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu